Manipulator, caut serviciu, part-time

iunie 13, 2018

 

Pentru că zilele astea circulă un fake news atât de subțire și de idiot pe net, legat de hashtagiștii care au huiduit-o pe Simona Halep și cei 400.000 de dinți (că la asta s-o fi referit Stăpânul Teleormanului, Purtătorul de Mustață și Oblăduitorul Familiei Tradiționale Cu Secretare Mult Mai Tinere când a spus că sunt vreo 400-500.000 ), mi s-a făcut milă de neuronul acestei manipulări (nu e o greșeală, nu puteam să spun „creierul din spatele acestei strategii”, că nu am cum, cât de indulgent să fiu?), încât am considerat creștinește din partea mea să îi dau niște sfaturi și ajutor. Nu singur, ci ajutat de consilierii mei evrei, evident. (Adică cred că sunt evrei, că nu mi-au spus de unde sunt, dar au băut toți o bere și au tulit-o fără să plătească, zgârciții dracului!).

În primul rând, câteva sfaturi:

  1. Ai grijă că amestecul de votcă ieftină cu DDT și antigel dă hahalucinații (sunt tot ca halucinațiile, doar că nu vezi când râd alții de tine)
  2. Când ai fost jurnalist de doi bani și tot ce manipulai erau babele surde, porumbul și castraveții ajungi să faci greșeala să te supraestimezi și să generalizezi. Ferește-te de asta, așa cum trebuie să te ferești de procurori.
  3. Nu posta bălării unde riști să le găsească oameni cu IQ mai mare decât toți cei cu care te întovărășești tu. (la un loc, evident)

 

Și uite câteva știri pe care poți să le preiei direct (îi spui lu șefu’ că le-ai gândit tu, nu mă supăr, poate mă angajează și pe mine. Spui că sunt un băiat simplu și prostuț de la țară) și le pasezi grupurilor de diseminare. Parcă așa le ziceați.

 

Doamna VVD, rupe tăcerea asupra vizitei de la Vatican: „Am fost chemată la invitația Papei, pentru o discuție urgentă, hehe. Orice om îi e drag când îl cheamă bătrânul ăla. Cică e cam antisocial, că nu-l vizitează multă lume. Savanții Vaticanului au descoperi un paragraf pe care forțele oculte s-au străduit să le șteargă. Au descoperit că potopul lui Noe nu a fost trimis de Dumnezeu că oamenii erau răi, ci că prea mulți dintre ei se făceau procurori DNA. Dacă el a vrut să-i șteargă de pe fața pământului, ce ar trebui să facem noi?!”  Plusați pe asta, avem un popor creștin. Dacă DNA = Satana, nu trebuie să ne ferim de el? Aș lega asta de un abonament full-time la niște moaște, acatiste scutite de Tva, mai găsești tu ceva.

 

Simona Halep a fost ajutată de oengeuri și de Soroș să câștige Roland Garros, ca să învrăjbească românii. Ea e aromâncă, nici măcar una de-a noastră. Chiar putea să câștige pe bune? Serios acum, chiar nu se găsea o româncă de-a noastră, get-beget, creștină, de preferat din Teleorman sau Olt? Au găsit-o pe fata aia cumințică, din Constanța, cu ochii albaștri, că sigur prinde la proștii din #rezist. Dar noi, românii adevărați nu cădem în plasa ăstora, da?

 

Cu toate că nu era româncă cu pedigree, oamenii s-au gândit că merită totuși un miting de încurajare. Și pentru că unii sunt plini de strategie pe la nas, au mințit pe haștagiști că scot lumea la un miting pro corup…, pardon, anti-abuzuri. Și e bine că a făcut așa. Dacă aflau haștagiștii și făceau ei miting pt Simona și apoi ziceau că au avut 200.000 oameni la protest?

 

Cei de la Flat Earth Society și-au exprimat dorința de a organiza și ei un protest „Anti-abuzuri pe la colțurile Pământului”, la care să aducă membrii de pe tot Globul. Se pare că Soroș și cu alți câțivă băieți deștepți, posibil și din statul paralel, ambasade și oengeuri au inventat că Pământul e rotund și prostia cu diferențele de fus orar ca să aibă scuze putorile corporatiste că nu s-au trezit devreme. Totuși s-a ajuns la concluzia că vor participa la următorul miting, pentru că vor veni cu autobuzul din toate colțurile lumii.

 

Mii de white-walkers au dorit să participe la adunarea de la Piața Victoriei, însă nu au reușit să treacă la vamă din cauza membrilor statului paralel. Oricât au implorat să fie alături de frații lor care scandau împotriva abuzurilor, nu au foți lăsați de vameșii care au făcut… abuz. Sursele noastre spun că cei mai vehemenți au fost un comisar mititel care urla într-una că nu știe nimic, că el vrea să vadă documentele și agentul Stanis. Singurele televiziuni corecte din Romania au descoperit că agentul vamal Stanis face parte din gruparea interlopă a Baratheonilor și are în birou un tablou mare cu cerbul din reclama de la berea Ciucaș. Oameni buni, în ce țară trăim? Un bețiv interlop și unul care nu știe nimic au puterea să decidă cine intră sau nu în țară? Este un abuz! La fel făceau și dacă era un miting #rezist?

 

Luptătorii de la Bobâlna, Podu-Înalt, Sarmisegetuza și din campionatele de wrestling salută lupta împotriva abuzurilor și au declarat că abia așteaptă referendumul sau următoarea venire la București. Iată așadar oameni buni, că mai există patrioți adevărați!

 

Simona Halep nu există, la fel ca vaccinurile Oliviei Steer! Sunt niște simple fabulații scornite prin laboratoarele ambasadelor.

 

Miliardarul nebun George Soroș vrea să schimbe moneda unică europeană. Angajații lui spun că stă toată ziua și face selfie-uri să vadă care e mai potrivit pentru moneda de 1 soroș. Următorul pas e să facă strângere de fonduri pentru ongiști „Dați un soroș pentru Cioloș”. Noi nu cedăm!

 

Afară cu sistemul bancar! Illuminati și oculta mondială au inventat card-ul. Dar ei nu și-au dat seama că noi suntem mai deștepți ca ei. Nu ne pot păcăli, chiar nu se așteptau să ne dăm seama că citit invers înseamă DRAC? Credeau că ni-l bagă pe Anticrist așa pe gât? Au găsit totuși oameni slabi de minte care și-au făcut credite. Aveți grijă la manipulări ieftine, oameni buni!

 

Evident, articolul este un pamflet. Dacă nu știi ce e ăla pamflet, poate ar trebui să te gândești la chestiile de mai jos:

Somnul rațiunii naște monștri” (asta a zis-o unu’ Goya, nu cel de la Voltaj. Oricum nu contează cine e, a murit demult)

V-am lăsat săraci şi proşti, v-am găsit şi mai săraci şi proşti” (de la unul, Brâncuși. Dacă nu știți cine e, era un bătrân cu barbă cool, amestec între Burebista și Mihai Viteazul din filmele lui Sergiu Nicolaescu. Mai mult de atât, nu știu ce să vă spun.)

 

1 people reacted on this

  1. Unde te vezi peste 5 ani ?
    Care este pragul minim de sorosi pentru care esti dispus sa manipulezi?
    Numeste 3 membri psd preferati.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.