The Transporter/ Curierul

Cred că aproape toată lumea când aude de titlul ăsta se gândește la filmele cu Jason Statham. Barbații – pentru că mașini, bătăi și acțiune. Iar doamnele și domnișoarele – pentru flăcăul cu mușchi, îmbrăcat mereu la costum care își dă jos sacoul și cravata aproape la fel de artistic ca băieții de la Flamingo Boys.  Apoi se uită de vreo două ori la cameră, și își suflecă tacticos mânecile de la cămașa albă și bate tot ce mișcă. Nu contează că îl atacă o grămadă de vlăjgani cu săbii, cuțite, topoare, lansatoare de rachete și ce mai au pe la Hollywood prin recuzită. Știți voi, doamnelor, genul ăla de băiat bun, pe care să îl iei de mâner și să-l duci la tata și la mama de sărbători.

Wow, câtă introducere. Sper că v-am captat atenția. Că nu despre Statham voiam să vă vorbesc eu, ci despre transporter-ii noștri. Alora de le zicem curieri, care nu vin cu Audi ultimul răcnet ci cu duba sau cu papucul, după posibilități. Sunt băieții de la firmele care îți trimit sms că între orele 9 și 18 or să-ți livreze coletul pe care îl aștepți mai ceva ca a doua venire a lui Mesia.  Și nu scriu articolul ăsta ca să mă iau de niște oameni care își câștigă traiul într-un mod cinstit. Fiecare meserie își are rostul ei și merită respect. Hai că o dau și eu cotită, știu că fiecare dintre voi v-ați întrebat măcar vreodată în viață de ce muma lu’ Ștefan cel Mare aveți nevoie de X sau Y.

Dar totuși am o nelămurire. Dacă atunci când comanzi ceva online ai posibilitatea să adaugi un comentariu și tu, clientul, scrii ceva de genul „Doresc să fiu contactat de curier cu cel puțin jumătate de oră înainte de livrare”, bănuiesc că nu faci asta doar că ești antisocial și vrei să te bage și pe tine cineva în seamă.  Că dacă vrei asta, poți să te împrietenești cu un taximetrist, cu vreo doamnă cu părul pus sarmale de la vreo instituție publică sau să-ți suni toți unchii și mătușile, finii, vecinii, dalmațienii, etc. Întrebarea mea, de om simplu și umil, unde ceașca mă-sii dispare comentariul? Se pierde în gaura neagră a platformei de e-commerce al vânzătorului, în sistemul firmei de curierat, sau pe Jason Statham-ul autohton îl doare în quattordici de ce vrea prostul ăla care are bani de cheltuit.

Mie mi se pare că cineva apelează la livrarea prin curier din cel puțin unul din următoarele motive: 1) pentru că vrea să primească produsul mai repede și pe cât posibil într-o singură bucată. 2) pentru că nu are încredere în Poșta Română (hashtag #mandrucasuntroman) 3) nu vrea s-o ardă toată ziua la oficiul poștal în cântecul suav al imprimantelor matriciale, întrerup de cadența ritmică a ștampilelor care cad pe nenorocitul de aviz cu forța meteoritului care a dus la extincția dinozaurilor (hm, voiam ceva apoteotic, apocaliptic, dar nu prea mi-a ieșit 😛 ), 4) pentru că frigiderul, mașina de spălat sau televizorul ăla care e destinat să acopere toate crăpăturile din perete nu intră în plic și parcă nu ai vrea să le primești după doi ani, când expiră garanția 5) pentru că e putoare cu bani și vrea să nu irosească pe chestii mărunte caloriile de la fast-food, 6) pentru că așa vor mușchii lui.

Ok, și? Acum că am reinventat apa plată cu lămâie, am stabilit ce rol au curierii în existența noastră. Știm și la ce ne ajută că știm?

Hai să facem o magie să vedem ce s-ar întâmpla dacă toată lumea s-ar uita la nenorocitul ăla de text, prin care cineva solicită să fie anunțat cu o oră înainte să fie livrate cărțile, mileurile pentru bunica, televizoarele, dildourile (nu știu de ce am scris asta!).  Presupunem că e un produs pentru care trebuie să fii neapărat acasă, eliminăm jumate din lista dinainte.

 Ipoteza 1. Tu ești the transporter. Ok, fără costum, fără pistol, fără mașină șmecheră (demoralizant, nu?). Te uiți pe comentarii și vezi că X vrea să fie anunțat. Ajungi în cartierul unde stă omul, te gândești că ai de livrat 3 colete înainte. Știi că îți ia o oră. Dai un telefon, ăla sare în taxi, mașină personală, bicicletă sau ponei și poate îl aștepți 5 minute, ai timp să mai suni un client, să fumezi o țigară, să-ți suni nevasta (e mai bine să nu, trust me!). Și poate termini mai repede norma, ai timp să bei și o bere după. Ce pierzi dacă te doare undeva de ce vrea prostul ăla? Ajungi în fața blocului și îl suni pe om. Surpriză, nenorocitul e la serviciu. Sau la amantă, sau la mall. Oriunde, numai nu unde vrei tu să fie. Ghinion, boss! Ai pierdut poate jumate de oră în trafic, trebuie să revii. Poți să te încăpățânezi să nu stabilești cu clientul nici a doua oară. Poate a treia oară e cu noroc. Pe scurt, pierzi timp și nervi.

Ipoteza 2. Tu ești firma de curierat. Dacă Statham-ii tăi țin cont și de dorința clientului, n-or să facă de nu știu câte ori același drum. Poate că ești patron din ăla de te doare la fix doi metri de binele angajaților tăi, dar dacă nu cumva ai instalat vreun perpetum mobile pe mașinile tale, alea consumă motorină. Și bănuiesc că nu deții câmpuri petroliere în Venezuela, dar asta nu e treaba mea. Plus uzura mașinii. Bucșele, curelele de transmisie, kit-urile de ambreiaj nu cresc în copaci, mi-a zis mie un prieten. Faci economie la $$$, boss! (acum ai făcut ochii ca ăia de știucă, nu?)

Ipoteza 3. Tu ești clientul. Dacă te sună curierul, ai timp să pleci tiptil de la serviciu, să nu te vadă șefu’. Sau să termini cafeaua aia la mall. Sau să te bucuri că o scoți pe prietenă/nevastă din magazinul de haine.  Dacă nu te sună, știi tu mai bine.

Astazi am avut de a face cu doi curieri de la firme diferite. Primul m-a sunat cu jumătate de oră înainte. Totul a fost ok. Al doilea, de la altă firmă a sunat din fața blocului, când nu eram de acasă. Mi-am cerut scuze, i-am zis că pot ajunge în maxim o oră. A promis că sună mai târziu, dacă are timp să revină. Peste vreo 5 ore a venit din nou. M-a sunat, ghiciți de unde. De lângă bloc, evident. S-a supărat pe mine, cred că dacă aș fi avut un frigider de livrat, mi l-ar fi umplut deja. Mi-a spus că el nu are timp să se mai întoarcă, dar că îl găsesc la clientul Y (ceva pizzerie din cartier). Am recuperat coletul și l-am întrebat dacă nu era mai sigur să sune înainte să îmi spună când ajunge în zonă. S-a uitat la mine, cu același aer cu care se uită o tanti de la ANAF când îi spui că nu ești tu persoana care trebuia să primească nu știu ce plic. Cică nu se poate. M-am uitat ca strigoiul la Apocalipsă și i-am zis că cel de la concurență a făcut asta. Și răspunsul m-a lăasat în șah. „Ăia sunt 3 curieri pe același cartier, eu nu am timp de telefoane.”

În încheiere, (nu știu dacă ați rezistat până aici 😉 ), hai să dăm mână cu mână și dacă știți un curier simpatic, spuneți-i și lui chestia asta. Poate transmite și el mai departe și facem o lume mai bună, cu mai puține înjurături, mai puține găuri în stratul de ozon și mai mult timp pentru oameni fericiți. Sau cum ar zice spionii ruși sub acoperire, a win-win situation.