Hello, world! Sau cam așa ceva….

mai 2, 2018

Hello, world!

Unii dintre voi știți că mă gândeam să îmi fac un site încă de prin toamnă, dar pentru că mintea mea aleargă după o mulțime de idei, abia acum am reușit să concretizez acest plan. Primul lucru pe care l-am făcut după minivacanța de 1 ianuarie a fost să îmi cumpăr domeniul allextrusca.ro. Asta a fost partea ușoară. Am domeniul meu, deci exist. Apoi la fel de ușor a fost să găsesc pe cineva care să-mi realizeze site-ul. „Sigur, facem! Punem o temă frumoasă, poze cool, te gândești la structură, cum vrei să arate, ce vrei să pui pe el”…

Și aici mi s-a rupt firul. Păi vreau site. Ce, nu ajunge?! Așa că pune mâna pe Google și caută prin partea vizibilă a internetului tot felul de trucuri pentru a avea un site de autor atractiv, ce să faci, ce să nu prea faci. Așa am dat de site-urile unor autori de care nu am auzit în viața mea, pe unele mi-a plăcut ce am văzut, pe altele nu prea. Unul din sfaturile pe care le tot vedeam era că trebuie să faci lumea să vrea să intre pe site-ul tău și să te descopere. Cum să faci asta? Având și un blog integrat, pe care să postezi articole, din diverse subiecte care te pasionează și la care te pricepi cât de cât. Sau dacă nu te pricepi în momentul de față, te documentezi, afli lucruri noi și le împărtășești cu ceilalți.  Win-win situation.

Habar nu aveam cât de greu poate fi să scrii un articol de bun venit. Voi, bloggerii cu vechime în câmpul ăsta, ați avut aceeași problemă când ați postat primul articol? Am scris și șters de vreo câteva ori articolul de bun venit și tot mi se pare că ar mai merita șters măcar o dată. Mult mai ușor îmi vin ideile când trebuie să creez o scenă în care trebuie să omor un personaj sau să încep o poveste pornind de la o idee, decât să stau în fața voastră și să strig în gura mare „Helloooo, lumeeee!”.

Dar iată că o fac.

Hello, lumeee! Mă bucur că ați aruncat un ochi pe aici, sper ca și restul articolelor și părerilor mele să vă fie pe plac. Sau măcar să pornească ceva dezbateri. Despre mine nu vă spun nimic în articolul acesta, aveți secțiunea de site care se numește… Despre mine. Simplu și tradiționalist, nu?

Ce am de gând să fac? Știu că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, dar îmi propun ca în fiecare săptămână să vin cu măcar un articol despre ce mi-a atras atenția, indiferent că este o carte, un film, un loc unde să-ți petreci timpul liber, un eveniment social, post pe Facebook sau un simplu gând. Știu că la început o să fiu un pic stângaci, dar și eu învăț de la voi. Mi-ar plăcea să îmi dați câte o idee din când în când.

Uff, am făcut-o și pe asta!

În rest, citiți-mă, criticați-mă, dar nu uitați să visați.

Cu drag, Allex!

2 People reacted on this

  1. Salutare si bine te-am gasit.. Legat de intrarea ta in lumea blogosferei, stay cill ai facut-o bine … legat de ceea ce scrii… la fel, o faci bine, e blog personal nu ziar online ..
    Ce te-as ruga este sa mai studiezi putin despre marimea fontului sa nu facem fractura de retina ..
    Toate bune ..

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.