Jurnal de călătorie – România, partea 1

        Câteodată mă cuprinde nostalgia și-mi amintesc de școala generală. Îmi plăceau compunerile. Cele mai amuzante erau cele din categoria „Cum mi-am petrecut vacanța”, în care fiecare înșira vrute și nevrute, încheind apoteotic cu „Ce frumos a fost în vacanță!”.

        La vreo douăzeci și ceva de ani de la acele compuneri, m-am gândit să vă împărtășesc câteva gânduri personale, cu bune și mai puțin bune din miniconcediul petrecut în țară. Îl planificasem din timp, în centru având Festivalul Medieval din Sighișoara. Aș putea spune că a fost un minisejur al contrastelor și al spulberării unor generalizări. De ce? Veți vedea mai departe.

        Condusesem câteva ore bune, revăzând Valea Oltului, trecând pe la Mănăstirea Cozia, împreună cu un grup de turiști italieni care ascultau cu gura căscată ceea ce ghidul le spunea despre „Mircea Il Vecchio”.  Un călugăr gras îi dădea indicații unui nene care tăia iarba cu o motocoasă. Îmi aminteam de acum 20 de ani când văzusem prima dată o mănăstire și măicuțele munceau în grădini, făceau curățenie.  În zilele noastre văd că profită de tehnologie și de forța de muncă ieftină. Ce să zic, probabil e bine, dar eu încă am imaginea aia idilică și defectă a călugărilor care trăiesc în sărăcie, bunăvoință și rugăciune. Probabil am greșit eu filmul. Am aruncat ochii la tarabele de suveniruri.  Mi-au sărit în ochi, și nu cu bucurie, un afiș mare cu „Nu probați perucile dacă nu aveți de gând să cumpărați”, icoanele cu Jesus și Arsenie Boca, așezate la jumătate de metru de pulometre. (Mda, nu glumesc, dacă nu știți ce sunt alea, căutați pe google). Probabil ca să ia enoriașii măsuri înainte să se roage la Al de Sus, să știe ce să ceară?

        Alba Iulia, prima dată în acest oraș. Ajungem în fața pensiunii, bucuroși că vom avea parte de proverbiala ospitalitate ardelenească. Prima generalizare spulberată, în momentul în care am ajuns la pensiune, se pare că rătăciseră rezervarea făcută prin booking. Modul în care a gestionat tipul de la recepție situația îl face demn de a fi angajat la o instituție publică, merită un post de ministru. Cred că ați prins ideea. Oricum, până la urmă s-a rezolvat, nu datorită lui. Din învățămintele lui Trușcă: sunați înainte de a pleca la drum, să aveți confirmare de la hotel/pensiune că totul este în regulă. Am făcut întotdeauna asta pentru excursiile în exterior, dar era să iau țeapă în țară. Sfatul al doilea: dacă vreți să vă odihniți, luați-vă și dopuri de urechi. Se pare că pentru unii conaționali, scuza că sunt în concediu este justificare pentru absolut orice.

        Abia așteptasem să ajung în Cetatea Alba Carolina și pot să spun că, în mare, a meritat. Nu sunt hater sau pretențios, dar majoritatea obiectivelor turistice erau închise pentru renovare, pe motiv de Centenar, România 100. Am reușit să vizitez Catedrala Ortodoxă (sau Catedrala Încoronării), unde au fost încoronați regele Ferdinand I și Regina Maria în 1922 ca suverani ai României Mari. Peste drum de ea, se găsește Catedrala Sfântul Mihail, o catedrala catolică a cărei construcție a fost începută în secolul al XI-lea, de către regele Ștefan I al Ungariei, fiind cea mai veche catedrală din România. Nu știu din ce motiv, văzută de la distanță, mi-a adus aminte de Biserica Sf. Lazăr din Larnaca, dar poate o să-mi dau seama la un moment dat. Și aici cuvântul de ordine a fost RENOVARE.  Sala Unirii a fost închisă din același motiv, etc. Biblioteca Bathyaneum închisă pentru inventar până la sfârșitul anului. Ar mai fi de vizitat Muzeul Național al Unirii, care mie mi s-a părut o ramură a Muzeului Național al Armatei din București (no offense, nu judec din prisma unui istoric, ci doar a unui simplu vizitator).  Vă recomand Traseul Celor Trei Fortificații, dacă vreți să petreceți vreo două ore încărcate de istorie. Aveți ocazia să vedeți orașul de sus (în caz că vreți să vă faceți selfie-uri), puteți vizita temnița lui Horea, locul unde Horea și Cloșca au fost torturați și executați, etc. Vă dau un hint: la ora 12:00 în fiecare zi are loc Ceremonialul Schimbului Gărzii Cetății Alba Carolina, în care un grup de soldați îmbrăcați în uniforme ale armatei austriece defilează de la Poarta a IV-a a Cetății, până la Poarta a III-a, în ritmuri de tobe. Pentru că am fost într-o zi specială (dar am înțeles că se întâmplă și în zilele de duminică), am avut parte și de câteva salve de tun. Mai văzusem un Ceremonial de Schimbare a Gărzii la Parlamentul din Atena, dar cel din Alba-Iulia a fost net superior. Merită să îl vedeți! O mică dezamăgire am avut la Bastionul Sașilor, Sala Armelor, cu vizită ghidată – mă așteptam să văd mai mult de două încăperi, iar ghidul ne-a introduc într-o atmosferă medievală mai ceva decât o mașină de spălat cu al șaselea simț. Dacă totuși vă lovește foamea, vă recomand PUB 13, chiar la intrarea în cetate (de fapt este chiar în zid): atmosferă medievală, mâncare bună, lumânări roșii și… bere la cizmă.

        Per ansamblu, recomand o vizită în Alba-Iulia, dar cred că ar fi mult mai multe lucruri de vizitat după ce se termină renovările. Cred că 2019 ar fi data potrivită.  O să trec din nou peste câțiva ani să văd dacă acel ghid mai lucrează la Sala Armelor și sper să nu mai facă vreun inventar la Biblioteca Bathyaneum.

        Sighișoara, my love. Orice aș spune despre festivalul medieval din Sighișoara mi se pare că îi știrbește frumusețea. Să vezi pe stradă tineri îmbrăcați în cavaleri medievali, meșteri de bijuterii medievale, domnițe dansând sau butonând la telefonul mobil ( 🙄 ). Țin minte o imagine de anul trecut: un cuplu, el un cavaler cu o sabie mare la spate, mergând pe stradă cu o domniță cu părul despletit.  How romantic is that? Anul ăsta m-au impresionat un cuplu medieval într-un coffee to go și o domniță medievală mânuind cu atâta pricepere un topor de luptă. Sper că prietenul ei știe în ce se bagă, îi vreau tot binele din lume. ( 😈 ). Mi-au plăcut concertele, mai ales trupele Spiritual Seasons din Ucraina, Bordo Sarkany din Ungaria și Cimpoierii din Transilvania. Pe Cimpoieri, jur că i-aș lua la serviciu să-mi cânte o melodie de fiecare dată când ies dintr-o ședință. Simțiți chemarea armelor? Păi vă ajută Paladinii de Terra Medies, Străjerii Cetății Bistrița și Scutierii de Muhlbach. Puteți să probați diferite spade, topoare, sulițe. Eu am luat ceva lecții de tras cu arcul. Acum mă gândesc să-mi cumpăr unul. Cred că Pipera are nevoie de un erou. A, și era să-l uit pe domnul Lazăr, cel care îl întruchipează pe Vlad Țepeș la fiecare festival. Mi-am promis ca data viitoare să beau o bere cu el. Dacă aducem și niște turci, poate încheiem și un tratat de pace, cine știe. Din învățăturile lui Trușcă: vreți să vedeți orașul de sus și să vă pozați la mijlocul Scării Școlarilor, dar sunteți prea leneși să urcați 175 de trepte? Nu-i nimic, în dreapta treptelor este o alee asfaltată care duce în Cimitirul Săsesc, de acolo ajungeți mai ușor la Biserică și apoi coborâți relaxați acea scară. (Mda, am făcut repetiție, dar sunt în pană de sinonime). Poate vreți să vizitați și castelul Bethlen, din localitatea Cris, la vreo 15-18 km de Sighișoara. Vă așteaptă un paznic care știe română ceva mai bine decât știu eu maghiară, un castel parțial renovat (încep să urăsc cuvântul ăsta, jur!) și vreo două mâțe foarte prietenoase. Plus un drum foarte frumos prin Daneș, cam toate casele au flori la poartă, foarte frumos îngrijite. Idilic. Acum câteva zile zisesem că o să sar peste Festivalul de la anul din Sighișoara. Cred că m-am răzgândit. Sunt convins că mă voi întâlni cu o parte din cavaleri și anul ăsta. La alte festivaluri medievale, sau chiar la lansarea următorului meu roman.  😉

        Băile Tușnad. Și aici pentru prima dată. Prietena mea mai fusese acolo și avea cu ce să compare. De aici deduc că uneori ignoranța e o binecuvântare. Aici cuvântul cheie nu e RENOVARE ci DEZOLARE. Câteva hoteluri, niște SPA-uri, Lacul Ciucaș plin de gunoaie, câteva chioșcuri cu suveniruri: pălării de soare, icoane, pulometre. Încep să cred că mărimea e a doua preocupare a românului după cea a componenței familiei tradiționale. Ce mi-a plăcut mult aici a fost mâncarea de la Hanul Secuiesc și cafeaua de la Apor Pizza. O altă generalizare spulberată, angajații de la cele două locații, deși majoritatea unguri, servesc și „românuri”, cu aceeași binevoință. 😈 Singurul loc în care am fost serviți, dar nu cu plăcere, a fost magazinul Profi de unde voiam să iau un pate Ardealul. Cel puțin doamna de la casă nu mi-a zis că ea a fost prima acolo. 🙄 Apoi am încercat să ajungem la Lacul Sfânta Ana. Sfatul lui Trușcă: dacă nu sunteți soldat rus venit în concediu cu tancul sau nu țineți neapărat să vă deplasați prin ceva ce seamană cu craterele de pe Lună, nu încercați șă ajungeți pe drumul dinspre Bixad. Deși ocoliți mai mult, v-aș sfătui să încercați pe la Târgu Secuiesc, via Băile Balvanyos. Dacă vă duceți cu mașina de serviciu, puteți încerca totuși și pe la Bixad, sunt 9 kilometri în care puteți decide ce groapă să evitați și pe care s-o luați din plin. Peisajul de la lac merită drumul, dar ar fi bine să aveți și ceva mâncare la voi. Acolo găsiți doar kurtos kalaks.  Și urme de urs.

        Cam atât, dacă ajungeți pe acolo, aștept să-mi spuneți cum v-ați petrecut vacanța. Dacă sunteți din Alba Iulia, țineți-mă la curent cu renovările. Dacă ajunge articolul și la Scutierii din Muhlbach, salutați-o pe domnița cu toporul. Cred că o s-o fac personaj într-o povestire.