Pe frontul de vest nimic nou – părerea mea

        Se spune că istoria este scrisă de învingători, însă de cele mai multe ori este prezentată rece, prin perspectiva unor înșiruiri de fapte, a unor numere seci sau a unor nume, care celor mai mulți dintre noi nu le spun nimic.  Poate că pentru a compensa asta, avem războiul ca temă în literatura universală. Sunt conștient că multă lume evită cărțile care au în centru acest subiect, pot să înțeleg de ce.  Însă negarea anumitor fapte sau lucruri care nu ne plac, nu le face mai puțin reale. În plus, se pare că necunoașterea istoriei conduce de cele mai multe ori la repetarea ei.

        Erich Maria Remarque (pe numele real Erich Paul Remark) este un scriitor german care a publicat mai multe opere în care a prezentat ororile primului război mondial. Cea mai cunoscută dintre ele este „Pe frontul de vest nimic nou”, în care, la fel ca și în seria lui Sven Hassel, este prezentat războiul din perspectiva soldaților germani.  Deși cartea lui Remarque are acțiunea în Primul Război mondial, iar seria lui Hassel în cel de-al doilea, nu am putut să nu observ ceva similitudini (la nivelul personajelor mai ales), în mintea mea stăruind mereu comparația cu „Legiunea blestemaților”. Poate că este o doar o părere.  Totuși, dacă seria lui Sven Hassel se concentrează pe acțiune, romanul lui Remarque pune accent pe trăirile personajelor și asta îl face remarcabil.

        Prezintă povestea unor tineri, colegi de școală, plecați pe front în urma unor accese patriotice stimulate și de un profesor naționalist, convinși că războiul înseamnă glorie, eroism, maturizare. Însă descoperă repede că teatrul de luptă nu are nimic patriotic, că promisiunile de acasă nu au acoperire, că pe lângă foamete, bombardamente și vreme potrivnică trebuie să lupte și cu atitudinea unora dintre superiori. Nu m-am putut abține să nu fac o paralelă între personajele lui Remarque și ale lui Hassel, așa că am reușit să îl asociez pe Paul Baumer cu Sven, pe Katczinsky cu Joseph Porta, pe Haie Westus cu Micuțul, șamd.

        Ceea ce este uimitor la Erich Maria Remarque este modul în care prezintă războiul prin ochii lui Paul Baumer, un adolescent  forțat să se maturizeze înainte de vreme.  Împreună cu tovarășii săi trebuie să supraviețuiască frigului, bombardamentelor, depresiei, dezumanizării și umilirilor și găsesc bucurii în lucruri care pentru noi nu mai înseamnă mare lucru: o țigară, un rachiu, un joc de cărți, o franzelă și o cutie de margarină, momente de socializare la toaletele comune.

        O carte rămâne în sufletul cititorului prin scenele sale, iar „Pe frontul de vest nimic nou” are o mulțime de momente memorabile, care pe mine m-au marcat profund. Aș putea aminti aici suferința și moartea lui Kemmerich în spitalul de campanie, întâlnirea lui Paul Baumer cu mama  și izolarea de restul societății în timpul permisiei, imaginea celor peste o sută de sicrie goale aduse pentru soldați înainte de luptă, uciderea soldatului inamic Duval, ultimele momente ale prietenilor săi.

        Oricât m-aș strădui, nu pot să exprim în cuvinte ce am simțit citind această carte. Totul este impresionant, de la imaginea de pe copertă, la modul în care este redată narațiunea, la modul în care sunt prezentate sentimentele personajului principal.

        Vă las aici și câteva citate, cred că nu au nevoie de nici un alt comentariu:

        „Suntem hărțuiți de evenimente, am învățat să găsim diferențele, întocmai ca neguțătorii și necesitățile, întocmai ca măcelarii. Nu mai suntem lipsiți de griji: am devenit înspăimântători de nepăsători. Ne-am găsi în mijlocul peisajului, dar l-am trăi oare? Suntem părăsiți ca niște copii și încercați ca oamenii bătrâni. Suntem vulgari și triști si superficiali – mi se pare că suntem pierduți.”

        „Trec săptămâni – luni – ani? Sunt numai zile. Vedem timpul din preajma noastră pierind pe chipurile fără culoare ale muribunzilor, băgăm mâncare în noi, alergăm, zvârlim  grenade , împușcăm, ucidem; trândăvim în neștire, suntem bicisnici și apatici”

        „Sunt tânăr, am douăzeci de ani; dar nu cunosc din viață decât deznădejdea, moartea, frica și îmbinarea celei mai neghioabe superficialități cu un abis de suferințe. Văd popoare asmuțite unele împotriva altora, ucigându-se tăcute, neștiutoare, docile, fără vină. ”

       „Ani de-a rândul îndeletnicirea noastră a fost aceea de a ucide – a fost prima noastră profesie în viață. Tot ce știm despre viață se mărginește la moarte. Ce poate să se mai întâmple după aceea? Și ce-o să fie cu noi?”

        „Sunt foarte calm. Lunile și anii pot veni; nu-mi mai vor lua nimic, n-au ce să-mi mai ia. Sunt atât de singur și atât de lipsit de speranță, că pot aștepta fără teamă venirea lor. Viața care m-a purtat de-a lungul acestor ani e încă în mâinile mele, în ochii mei. Nu știu dacă am încheiat toate socotelile cu ea.”

        Mi-a plăcut mult această carte, așa că în timp ce scriam acest articol m-am documentat puțin și despre autor. Am descoperit că Erich Maria Remarque chiar a luptat în Primul Război Mondial, unde a și fost rănit. Alții spun că, de fapt, el nu a participat la bătăliile pe care le-a descris, dar câți scriitori au fost în mijlocul evenimentelor narate? Apoi am găsit că mai mulți cititori au avut aceeași părere legată cu asemănarea cu „Legiunea Blestemaților”. În sensul că Sven Hassel ar fi plagiat „Pe frontul de vest, nimic nou”. Nu aș putea fi atât de drastic, poate că s-a inspirat, dar să nu uităm că și el a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, așa că avea destulă sursă de inspirație. Și chiar dacă suntem diferiți ca oameni, mă gândesc că în anumite situații, reacționăm la fel. (Serios, în câte moduri poți să reacționezi când te duci la un bordel, când ucizi pentru prima dată, sau când faci slalom printre obuze? Poate îmi lipsește mie imaginația.)

        Am înțeles că s-au făcut și ceva ecranizări, că cea din 1930 a câștigat două Oscaruri, că această operă a fost interzisă în Germania nazistă și că sora autorului a fost ucisă de naziști, că în Franța a fost cenzurată întâlnirea cu franțuzoaicele. Vedeți voi de ce. 🙂

        Pe scurt, o carte scrisă superb, care tratează o temă incomodă, care a stârnit controverse. Categoric, merită citită, fie și numai pentru a vă scoate din zona de confort. Încercați și cărțile lui Sven Hassel, dacă puteți. Bănuiesc că și filmul merită văzut. O să aflu în curând.