Părerea mea: trei cărți ale lui George R.R. Martin

        Sunt convins că majoritatea cititorilor, când se vorbește de George R.R. Martin, aude undeva pe fundal melodia lui Ramin Djawadi, soundtrack-ul celebrului serial GoT (da, știu, și vouă vi s-a părut complet idiot finalul ultimului sezon!) creat după „Cântec de gheață și foc”… Însă, o să vă prezint, pe scurt, părerea mea, despre alte trei cărți ale acestui autor.

        Lumina ce se stinge – este primul roman al lui GRR, publicat în 1977, „un space opera de neuitat, […],  înfățișează o viziune provocatoare asupra nopții eterne”. Personajul principal, Dirk t’Larien, pe planeta Braque, primește colierul pe care îl purta fosta sa iubită, Gwen, aflată într-o misiune de cercetare ecologică pe o planetă îndepărtată. Cum pe vremuri stabiliseră ca Jenny (așa cum o alinta el) să trimită această bijuterie când va dori să se revadă, el pornește spre planeta Worlorn în căutarea imaginii femeii de care fusese și încă era îndrăgostit. Ce găsește acolo? O planetă pe moarte, în care, cu zeci de ani în urmă, paisprezece civilizații construiseră câte un oraș ca să-și arate supremația, pe Gwen, care nu mai este deloc așa cum o știa, sau mai bine zis, cum și-o imagina el, pe soțul acesteia, Jaantony Rif Wolf patrician Ironjade și pe partenerul acestuia, Garse Janacek Ironjade, exponenți ai civilizației Kavaalare. Și ca lucrurile să se complice și mai mult, pe lângă cei doi Kavalaari, pe planetă se mai află și reprezentanții altor caste din Înaltul Kavalaar, care încearcă să păstreze tradițiile și cutumele societății lor, una de inspirație medievală. Moartea pândește din orașele întunecate, vânătorii sunt pe urmele tuturor celor de altă rasă, iar oamenii și femeile sunt considerați ființe inferioare. Dirk pare să fie mereu omul potrivit la locul nepotrivit și, din cauza lui, echilibrul fragil al acelei lumi muribunde se clatină. Este uimitor modul în care autorul creează planeta Worlorn, orașele acelei lumi, backgroundul ei, dar și istoria civilizației kavalare, codul ei de onoare. Merită citită și de cei care nu sunt împătimiți ai genului SF.

        Cavalerul celor șapte regate – „Înainte de Tyrion Lannister si Podrick Payne, au fost Dunk si Egg. Sir Duncan cel Înalt, un cavaler novice, dar curajos își întrece rivalii cel puțin prin statură, dacă nu prin experiență” –  este o colecție de trei povestiri/nuvele care urmăresc parcursul celor două personaje care la prima vedere par că se potrivesc ca nuca în perete.

        În „Cavalerul rătăcitor”  facem cunoștință cu pajul (squire) Duncan, care, la moartea seniorului său, cavalerul rătăcitor Ser Arlan of Pennytree, moștenește toate bunurile acestuia: trei cai, o armură veche și o mică sumă de bani. Îl întâlnește pe Egg, care devine pajul său și împreună se înscriu la un turnir. De aici, o serie de răsturnări de situție în stilul celor văzute în GoT, dacă nu l-ați mai citit până acum pe George R.R. Martin. Personal, această povestire mi-a adus aminte de comedia „A Knight’s tale” din 2001. Credeți-mă, doamnelor și domnișoarelor, dacă vă era dor de o comedie romantică, într-o lume cu prințese și cavaleri, filmul ăsta este ce vă trebuie.

        În „Sabia jurată”, cei doi eroi sunt în slujba lui Ser Eustace Osgrey, un nobil scăpătat, aflat în conflict cu puternica și intriganta sa vecină, Lady Rohanne Webber of Coldmoat. Cum se va soluționa acest conflict, aflați voi singuri. Foarte interesantă și prezentarea societății și vieții de zi cu zi în acea lume medievală.

        Despre cea de-a treia povestire, „Cavalerul misterios”, vă spun doar atât: nuntă, turnir, comploturi. 😈

        Mi-a plăcut această carte, un exemplu de curaj, onoare și cavalerism, chiar dacă uneori Dunk mi s-a părut de-a dreptul stupid în unele decizii. Cred totuși că tocmai aceste alegeri, împreună cu tachinările cu mai tânărul său paj, l-au făcut un personaj atât de îndrăgit. O altă chestiune care mi s-a părut ilogică: de ce tatăl său l-a lăsat pe Egg să bântuie prin lume însoțit doar de un cavaler rătăcitor. Bănuiesc că maestrul Martin știe mai bine. Să-mi spuneți și mie dacă voi ați fi făcut la fel, în acele condiții.

        Cântec pentry Lya – este o colecție de proze scurte SF&F, potrivite chiar și pentru persoane care nu au avut (prea mult) de a face cu acest genuri. Conține zece povestiri, dar o să vă vorbesc doar despre câteva dintre ele.

        „Un alt fel de singurătate” este jurnalul unui operator al unei stații spațiale, singur, la zece milioane kilometri depărtare de planeta Pluto. Speranță și multă, multă singurătate.

        „Comanda prioritară” – țineți minte filmele vechi cu oameni care exploatau alți oameni în mine? Buun, acum imaginați-vă că în locul sclavilor găsiți cadavre, comandate printr-un controller, ca niște păpuși de circ. Evident, orice conține tehnologie poate fi hack-uit.

        „Negre, negre erau tunelurile” mi s-a părut cea mai terifiantă dintre povestiri, prezintă întâlnirea din viitor dintre urmașii speciei umane de pe Pământ, ascunși în tuneluri în urma unui război și cei care au fondat o civilizație pe Lună. V-ați aștepta să fie ceva cordial, nu? Poate dacă ar fi fost scrisă de altcineva…

        „Campionatul de fotbal” – vă place fotbalul american sau rugby-ul? Nu contează răspunsul, imaginați-vă cum ar fi dacă s-ar înscrie în campionat și o echipă de extratereștri.

        „Cântec pentru Lya” – povestea unui cuplu de telepați chemați pe o planetă pentru a descifra misterul unui cult straniu la care încep să adere și coloniștii umani. Lya și Robb nu se așteptau la așa ceva…

        N-aș putea să fac un clasament al celor trei cărți, oricât am încercat, nu reușesc. Dar poate mă ajutați voi.

Pe curând!