Filme #1: I capture the castle & Palm trees in the snow

        Salutare! Bine v-am găsit și în 2019! Intenționasem să încep noul an cu un articol despre realizările din 2018 și planurile pentru acest an, dar înainte să mă apuc să îl scriu, am dat o raită pe Netflix și am găsit două filme care mi-au plăcut foarte mult și am vrut să le împart și cu voi.

      Primul dintre ele este „I capture the castle”, apărut în 2003,  o ecranizare a romanului cu același nume al autoarei britanice Dodie Smith, publicat în 1949. Acțiunea se petrece în anii 1930 și are urmărește povestea Cassandrei Mortmain și a familiei sale. Tatăl său, odinioară un scriitor genial, acum un om ruinat și financiar și psihic, nu a mai reușit să scrie nimic de 12 ani, iar acum aceștia se zbat într-o sărăcie lucie într-un castel vechi de 400 de ani, aflat într-o avansată stare de degradare. Sora cea mare a Cassandrei, Rose, este convinsă că fericirea înseamnă căsătoria cu un bărbat bogat, care s-o scoată din sărăcia actuală, și face tot ceea ce poate să își îndeplinească visul. Topaz, noua soție a lui James Mortmain, este un fost model pentru diferiți artiști, aflată într-o ciudată comuniune cu natura (apare în vreo două secvențe pe timp de ploaie goală pușcă și cu cizme lungi în picioare, ca un fel de ritual). Alături de această familie excentrică este în permanență și tânărul Stephen, care din spusele lui Topaz, privit dintr-un anumit unghi, are ceva din toți zeii greci la un loc. De condiție mult mai modestă decât familia Mortmain, el este îndrăgostit de Cassandra, însă la început nu știe cum să-și mărturisească iubirea. Viețile tuturor sunt date peste cap în momentul în care îi cunosc pe cei doi frați, Neil și Simon Cotton, noii proprietari ai domeniului pe care se află castelul părăginit, iar Rose întrevede ocazia de a scăpa de sărăcie. Încearcă să îl facă pe unul din frați să se îndrăgostească de ea, însă lucrurile scapă de sub control. Totul este prezentat prin ochii Cassandrei, prin intermediul căreia ne este transmis și mesajul acestui film, acela că nu poți să îl alegi pe cel de care să te îndrăgostești.  Un film încărcat de emoție, amuzant uneori prin naivitatea tipic adolescentină a celor două fete izolate de lume sau prin dorințele de epatare ale familiei, ideal pentru o zi de week-end, alături de cei dragi.

        Cel de al doilea film de care vreau să vă amintesc este „Palm trees in the snow” (original „Palmeras en la nieve”), apărut în 2015, o adaptare a romanului  omonim al lui Luz Gabas. Acțiunea se desfășoară pe două planuri. În cel actual, anul 2003, Clarence, o tânără care participă la funeraliile tatălui său, Jacobo, discută cu verișoara sa despre posibilitatea de a vinde terenul familiei. Cele două găsesc jurnalul unchiului Killian, care suferă de demență, iar în el niște note de plată și o fotografie care înfățișează o femeie de culoare. Clarence este hotărâtă să pornească spre Guineea, spre a afla cine este acea femeie. În cel de-al doilea plan, un flashback în anii 1960, este prezentată viața din colonia spaniolă Guineea și ciocnirea dintre două civilizații. Tinerii Jacobo și Kilian,  trimiși să supravegheze plantațiile de cacao ale familiei, se integrează repede și, făcând parte dintr-o castă favorizată, trăiesc o perioadă plină de plăceri. Alături de tatăl său, Killian participă la nunta Bisilei, fiica unui șef de trib local, de care se îndrăgostește. O reîntâlnește la spitalul în care ea este asistenta care îl îngrijește când este adus ca victimă a unei mușcături de viperă. O tulburătoare poveste de dragoste, care înfruntă timpul, rasismul, războiul, condițiile sociale și etnice, și care mie mi-a adus aminte de cea din Maitreyi. Am stat cu sufletul la gură aproape 3 ore, sunt convins că o să vă placă. Vizionare plăcută!